Descoperă organizația care se implică în educarea tinerilor și conservarea naturii prin experiențe și proiecte palpabile
Asociația Mantis este o organizație non-guvernamentală care se implică în conservarea biodiversității, reconstrucția ecologică și promovarea educației pentru natură. Este formată din specialiști în domeniul științelor naturale și voluntari care își doresc râuri libere și pline de viață, un mediu mai sănătos și generații tinere implicate în conservare.
Inițiem proiecte de populare cu păstrăv a apelor de munte deoarece noi credem că, în felul acesta, zonele respective devin mai bogate – spiritual și economic. Implicăm copiii din comunitățile locale în acțiunile de eliberare a puietului și îi pregătim astfel să devină viitorii prieteni ai naturii
Organizăm programe educaționale în natură pentru elevi, prin care construim experiențe ce motivează, transformă și inspiră. Centrul de Educație Mantis din localitatea Șiștarovăț ne ajută să ne pliem bine și pe nevoile de programe dedicate Săptămânii Verzi și Școlii Altfel

Paul Hac
Președintele Asociației și Fondatorul Proiectului
Paul Hac este președintele Asociației Mantis și inițiatorul acestui proiect. Are o experiență de peste 20 de ani în managementul ariilor protejate și conservarea biodiversității. A fost implicat sau a inițiat proiecte de combatere a speciilor invazive de plante, prevenirea traficului cu specii protejate, refacerea conectivității longitudinale a râurilor și altele. Un loc aparte în pregătirea profesională îl poartă educația pentru natură, fiind interesat să transmită generațiilor tinere pasiunea pentru cunoașterea naturii. În cadrul studiilor doctorale a cercetat ecologia galelor ce se formează pe plantele lemnoase în ecosistemele forestiere. A lucrat timp de 12 ani pentru Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului (din care 7 ani în calitate de director de parc) și mai bine de 8 ani ca expert ecolog pentru organizația Fauna & Flora International. Este trainer în cadrul Centrului de Excelență pentru Natură ProPark. În timpul liber, îi place să sculpteze în lemn și să forjeze.

Program axat pe studiul ecosistemelor locale, metode practice de conservare și monitorizarea faunei.

Program dedicat înțelegerii rolului copacilor în ecosisteme, tehnici de plantare și îngrijire a pădurilor.
Repopularea Văii Zugăului cu păstrăv, împreună cu elevii din zonă. Dezna, Județul Arad

Elevii explorează cum putem construi drumuri și orașe fără a răni natura printr-o activitate practică de modelat peisaje.
